RESURSE PENTRU O ROMÂNIE ACCESIBILĂ

romania-accesibila.ro este spațiul digital cu resurse esențiale pentru cei care construiesc o lume mai accesibilă.

Descoperă rapoarte și ghiduri, exemple de bune practici, cursuri, furnizori de accesibilizare și evenimente dedicate incluziunii!

DESPRE NOI

MILITĂM PENTRU O ROMÂNIE ACCESIBILĂ

Credem într-o lume în care fiecare persoană, indiferent de abilități, are acces deplin la educație, cultură, muncă, timp liber și informație. Așadar avem o misiune clară: dezvoltarea accesibilității în toate domeniile vieții.

Ne confruntăm zilnic cu provocările sistemice pe care le întâmpină persoanele cu dizabilități – de la bariere fizice și lipsa serviciilor adaptate, până la excluziunea socială. Contribuie și tu la o lume incluzivă.

O instalație din beton în formă de ușă cu un pasaj central decupat, amplasată în aer liber. Pe partea stângă este inscripționat un mesaj despre incluziunea persoanelor cu dizabilități. În fața ușii, o persoană în scaun rulant este ajutată să urce pe o rampă, fiind însoțită de alte două persoane. În fundal se observă spațiu verde și elemente urbane.

Persoanele cu dizabilități au nevoie de șanse egale. Împreună construim o societate în care fiecare om contează.

RESURSE

Colecție de bune practici

Bunele practici în accesibilitate sunt exemple concrete de proiecte implementate cu succes în România dar și în alte țări, care au eliminat barierele de acces pentru persoanele cu dizabilități. 

Acestea includ soluții din domenii precum educație, transport, cultură, sănătate, turism, etc.

AVTIA

Proiect Erasmus+

Un proiect Erasmus+ care dezvoltă competențe în traducerea audiovizuală pentru a face conținutul media mai accesibil. Proiectul promovează subtitrarea pentru persoanele surde, descrierea audio și alte metode de comunicare accesibilă, prin colaborarea unor universități și organizații din mai multe țări europene, inclusiv România.
Copil cu hanorac roz care se cațără pe un echipament de joacă.

Ghiduri și materiale de suport

Acest ghid promovează crearea de spații de joacă accesibile și incluzive pentru toți copiii, inclusiv pentru cei cu dizabilități, prin asigurarea unor locuri sigure unde copiii pot interacționa, juca și dezvolta în mod egal.
Mână care citește un panou metalic cu scriere Braille.

Accesibilitate Web

Accessibility Standards Canada dezvoltă standarde de accesibilitate care pun persoanele cu dizabilități în centrul deciziilor, pentru a crea o societate fără bariere, bazată pe echitate, incluziune și participare egală.

EVENIMENTE

Calendarul evenimentelor dedicate accesibilității

Fii la curent cu cele mai noi evenimente, ateliere, conferințe și inițiative dedicate accesibilității și incluziunii. 

06

Iun

FURNIZORI

Servicii și produse ce facilitează accesibilitatea

Conectăm nevoile comunității, cu organizații ce oferă soluții tehnice, servicii sau produse pentru un mediu fără bariere.

Tehnologie asistivă

Kayak Champions logo

Activități sportive

O FAMILIE DE MILIOANE

Ca societate, suntem meniți să ne ajutăm reciproc și să lucrăm împreună ca un tot unitar. Realitatea este că persoanele cu dizabilități sunt adesea trecute cu vederea sau înțelese greșit când vine vorba despre nevoile lor reale.

Astfel, Familia de Milioane este o platformă care invită pe toată lumea să își recunoască rolul în crearea unei comunități mai accesibile și mai primitoare pentru persoanele cu dizabilități. Alătură-te inițiativei pe

Dacă să fii diferit înseamnă că singurii care te pot înțelege sunt cei din familie, atunci familia unei persoane cu dizabilități are nevoie de cât mai mulți membri.

De noi toți.

Un grup divers de persoane, inclusiv utilizatori de scaun rulant, pozează în fața instalației „Ușa unei familii de milioane” dintr-un parc urban, promovând incluziunea persoanelor cu dizabilități.
O instalație din beton în formă de ușă cu un pasaj central decupat, amplasată în aer liber. Pe partea stângă este inscripționat un mesaj despre incluziunea persoanelor cu dizabilități. În fața ușii, o persoană în scaun rulant este ajutată să urce pe o rampă, fiind însoțită de alte două persoane. În fundal se observă spațiu verde și elemente urbane.
Realizat cu sprijinul